23 februarie 2011

Scrisoarea III

Unui trup,

Am niste fiori ciudati cand ma gandesc la tine. Uneori. De obicei seara, tarziu, cand ma pun in pat prea devreme si somnul nu si-a terminat de facut rondul strazilor pustii inainte sa vina peste mine, gazda lui din fiecare noapte. La ora asta, cand bezna camerei se lupta cu lumina singurului bec aprins pe strada mea, un far stingher infipt precis in dreptul geamului ce ma vegheaza ca ciclopul mitic, atunci prin pleoapele ochilor mei stransi danseaza spectre despuiate. Sunt umbre ale unui singur trup, forme ispititoare ce trudnic ma framanta si sub ale caror mangaieri ma incord si ma destind pocnind din oase. Sub stapanirea lor refac in minte momentele de iubire viscerala si-adulmec instinctiv parfumurile vechi din amintiri. Palmele mele inca mai stiu contururile trupului visat. Treptat imi readuc in minte acele tresariri, freamatul acelor muschi necontrolati, gingasia sanilor cei feciorelnici si caldura pielii de pe soldurile albe. Trupul meu adora acel trup de langa el, il controla adanc prin tainice unghere savurand miasme si fluide pretioase. Uneori, ii ghicea prezenta chiar din spatele voalului constientei mele, reactionand ca la un ordin in semn de salut. Buna dimineata, iti zicea cu minute bune inainte sa ma trezesc.. buna dimineata ii replicam si eu, alte minute mai tarziu, in timp ce-ti priveam chipul adancit in somn. Si amandoi, trup si minte, enumeram apoi tacuti ca niste serpi satui senzatiile de cu noapte: toate frisoanele, toate sfortarile, toate oftaturile si gemetele si muscaturile, toate palmele si toate zgarieturile, impunsaturile si tragerile de par, chicotelile si mangaierile, de la primul sarut infomentat si pana la ultimul orgasm viclean sincronizat. Ce desfatare matinala...
Iar acum, noaptea, tot acest rasfat stravechi e un adevarat supliciu. Un film perfid menit sa-mi tina mintea ocupata ore-n sir. Sa ma-nfierbante. Sa ma innebuneasca. Sa ma faca sa pun mana pe telefon si sa tastez hipnotizat. Sa cedez ispitei si sa fac un compromis. Intr-una din aceste nopti, tu, stapana unui trup odata cunoscut atat de bine, o sa auzi o sonerie. Acum stii cine-o sa fie...




îmi place trupul meu când e cu trupul
tău. e aşa, un ceva, foarte nou.
muşchi mai buni, nerv mai mult.
îmi place trupul tău. îmi place ce face,
îmi place stilul său. îmi place să-i simt
coloana şi oasele şi tremurătoarea
fermitate catifelată pe care iar
şi iar şi iar o s-o
sărut, îmi place să-ţi sărut aşa şi pe dincolo,
îmi place, încet mângâind-o, tensiunea
blăniţei tale electrizate şi ce vine după ce carnea
se desface...Şi ochii mari, firmituri ale dragostei
şi poate-mi plac tresăririle
tale sub mine, un ceva foarte nou.


E.E. Cummings

7 comentarii:

  1. note to myself: stop reading richie's blog at work! note for richie: mark your posts, the ones that can be read at work or before 10 PM! sigh. i can't stop reading it.

    RăspundețiȘtergere
  2. Am evitat sa-ti scriu un comment pentru ca te adresai unui trup si nu am vrut ca cititorii tai sa creada ca eu sunt trupul :))

    RăspundețiȘtergere
  3. @Liz: am notat. nu se va mai repeta ;)

    @Alt trup: pai si-acum ce facusi :)).. anyway, primes si mailuri.. asa ca shoot me!

    RăspundețiȘtergere
  4. ei, uite si scrisoarea III. asta e continuare la cele doua, nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. @Elza: nu chiar continuare... au adrese diferite, ca sa fiu mai exact :). Dar sunt din aceeasi serie epistolara...

    RăspundețiȘtergere
  6. a, mai sa stii ca ma gandisem ca au aceeasi adresa. bine ca ai precizat :)

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?