Maseaua

O gură cu prea mulți dinți
nu-ți aduce-a casă bună.
Că parcă te scot din minți
de atâta tevatură.
Faci spume și-njuri de sfinți,
plângi, scrâșnești și gemi în noapte,
i-ai smulge cu mâna ta
și i-ai condamna la moarte.
 
Însă peste toți domnește
o crăiasă nesimțita.
Într-o parte stă, regește,
cu 3 rădăcini înfiptă
și zvâcnește arțăgoasă,
se umflă și strigă: Sânge!
că s-ar vrea emancipată -
Eu i-am spus: Du-te! Mi-ajunge!


Si-am dat-o afara. Dar ea, curva, m-a lasat cu febra si halucinatii. ‘Ti-ar maseaua dracu’..

Picaturi muzicale (Leapsa)

Leapsa de atmosfera venita de la Raka care ofera ocazia de a impartasi niste melodii din cutia mea muzicala. Ei bine prima piesa ce mi-a venit in minte cand s-a pus problema unui cantec de ploaie a fost nici mai mult nici mai putin decat November Rain de la Guns pe motiv ca unde mai gasesti o balada dinasta care sa-ti asigure 10 minute de imbratisare cu febletea din scoala generala.. Dar e cam veche si nu mai suntem copii (desi unii m-ar contrazice). Asa ca:

Prima sa fie Placebo - English Summer Rain. Foarte misto piesa, printre preferatele mele.. Concertul astora de la Sziget 2009 a fost epic!




Apoi un pic de Manu Chao - Rainin in Paradize




Si incheiem cu Alternosfera - Ploile nu vin



Trimitem ploaia la Ily si boghi

The pursuit of happiness

Imi pare rau dar nu vad nici un rost in fericirea de unul singur. E ca si cum ai sti un secret dar n-ar fi nimeni cui sa-l poti spune. In acest caz secretul ar mai fi secret? Nu prea.

Cineva mi-a spus odata ca trebuie sa gasesti impacarea cu tine insuti, sa te "fericesti" singur - chiar daca asta aduce niste conotatii usor dubioase - sa nu mai cauti in altii ceea ce ar trebui sa gasesti la tine (mi-e neclar despre ce exact e vorba in aceasta cautare) deci intr-un cuvant sa nu te mai plictisesti de tine.. Well, afara de cazul in care beneficiezi de o schizofrenie autentica asta e cam dificil de realizat. Search your inner happiness.. search completed: object not found. Autosuficienta nu ma caracterizeaza. Extindem cautarea cu alte cuvinte.. rafinam criteriile, detaliem parametrii..indexam, indexam..

Vorbim

Cat de usor s-a nascut noul salut al generatiei ultracomunicative si extratehnologizate. Incheiem o conversatie tocmai cu verbul ce defineste actul propriu-zis de a conversa, lansand parca promisiunea de a relua ceea ce a ramas in suspensie cu alta ocazie. Vorbim! Si-am inchis repede apelul. No, mai vorbim noi.. Click exit! si-am fugit. Vorbim... Tendinta de pastrare a contactului chiar si dupa incheierea lui fizica. Vorbim... Un acord expres de rupere a contactului vizual dar de mentinere a celui mental, chiar superficial cum e el. Vorbim... Un standby real ce parca te asigura ca interlocutorul nu e indisponibil, ci foarte aproape, gata de a fi contactat, asteptand chiar, asa cum a promis.. să vorbim.

Dar cate priviri lunguiete nu ai insotit cu acele cuvinte fals optimiste ce-ti imbracau in tonuri vii faldurile reci ale cortinei ce ti-o asterneai pe suflet.. bine măi, vorbim.. si mai vorbeati la sfantu-asteapta. Sau cate intalniri magice n-ai incheiat in felul asta, zambind indragostit si alergand cu mintea ratacind in gand spre casa ca sa deschizi un intrument de neo-comunicare si să vorbiți, cum ati promis...

Majoritatea saluturilor sunt finale, expeditive, decuplante.. mai putin la revedere, care e, intr-un fel, de perspectiva, promitator, dar totodata indepartat in timp si nesigur. Vorbim e insa pragmatic, concret.. inspira o asumare clara a unei reuniuni cognitive in timp foarte scurt. Zic inspiră, nu garanteaza, caci asta depinde ca in orice privinta de usurinta cu care "vorbim cuvinte", de cat de bine intelegem sensul lor stabilit literar si/sau convenit social. Unii accepta in naivitatea lor salutul ca pe o declaratie de onoare ce asigura continuitatea conversationala pe cand altii lanseaza asemenea baloane de sapun fonetic cu acea incredibila usuratate a fiintei lor aiurite. Si unii si ceilalti, mai devreme sau mai tarziu, vorbim. Din nou.

Am inventat o noua zi: dumilunea

mai multe ore de leneveala intr-un ambalaj nou. Have a nice and fuck you monday...

Revizorul

Am ajuns pana la urma sa vad si Revizorul. Si cu aceasta ocazie am testat noua Sala 2 a Teatrului National Timisoara, reamenajata si redeschisa asta iarna in fostul manej imperial aka sala de sport din spate de la Conti. Mai fusesem si inainte in ea la niste piese misto si pricepusem ideea de spatiu alternativ si modelabil in functie de necesitatile regizorale. Acum insa are in plus niste scari impozante ce te "ridica din strada" si un hol primitor cu canapele si chestii de 'fitze'. Si toalete curate.

Despre piesa n-am multe de zis decat ca e absolut umitoare. Scena ocupa jumatate din sala, distributia numara vreo 20 de personaje, coregrafie, muzica, lumini misto. Actorii principali mi-au placut foarte mult, si Ion Rizea si Catalin Ursu au fost extraordinari, la modu ca-i priveam cu gura cascata. Trei ore de comedie marca Gogol puse in scena de Petru Vutcarau cu mult talent si imaginatie. Nu m-am plictisit deloc chiar daca amenajarea in lung a scenei provoca cateva intepeniri de gat daca te captiva prea mult actiunea din coltul opus al salii.

Piesa e despre un primar si comunitatea dintr-un satuc atemporal care primesc vestea ca vine un revizor sa inspecteze cum merg treburile pe-acolo. Normal ca toti se ingrijoreaza pentru ca nimeni nu-i cu mainile curate, ca sa zic asa. In stresul asteptarii slujbasii il confunda pe un june destrabalat cu inspectorul trimis de stat si incep sa-l curteze cu tot felul de atentii ca sa-i afle misiunea si sa para oameni de treaba in fata lui. Falsul revizor e la inceput speriat dar vazand ca-i rost de capatat si fiind tot rupt in fund si infometat accepta jocul si-si face rolul de inalt functionar. Isi contruieste o aura de "vicerege", mare politician, artist, bogatas, amant etc, seduce atat fiica cat si nevasta primarului, ia mita de la toti care-i ofera si apoi isi ia talpasita lasandu-i pe prosti sa astepte adevaratul revizor. Ca-ntr-o fabula. Apoi, toate personajele sunt caricaturale, umorul e destul de facil, tinutele sunt excentrice si in combinatii absurde ce-ti fura ochii, gesturile si scenele circula de la bizar pana spre burlesc. Totusi puteau lipsi insertiile modern-mioritice cu "ce faci frate" si "ard in flacari". Putine, ce-i drept, dar total inutile. Publicul de teatru e din alt registru, parerea mea.

Inchei concluzionand ca imi plac tot mai mult actorii astia timisoreni iar piesa asta merita atentia noastra. Eu unul cred ca as revedea de cateva ori scena cosmarului pe care-l are primarul, cu sobolanii umani ce danseaza, sicriul, muzica aia teribila, mireasa.. a fost ceva horror. Poate la toamna.

foto: A. Pîclişan

Marginea lumii

photo source

Incercam azi sa gasesc niste motive pentru care m-a fascinat imaginea de mai sus. M-am tot uitat la ea, m-am gandit, o inchideam si ma imaginam pe mine pasind pe o insula de gheata apoi o redeschideam ca sa ma imersez in albastrul fluid, in albul stralucitor, in cenusiul amenintator din zare.. E un fel de frumusete rece si inspaimantatoare in poza, ceva ce ma face sa ma simt dezgolit si fara aparare. Nu ma tem de apa, nu ma tem de gheata dar ma tem de ce se ascunde la granita dintre ele. In poza e un fiord din Islanda ce iese in Atlantic si un om ce parca duce o lupta cu sine, neincrezator in simturi, banuitor, incercand sa descifreze cat de real e momentul. Ori poate unul ce viseaza, ametit si el de magia locului. Privindu-l mi-au venit instant in minte niste versuri de Poe citite recent:

I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand-
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep–while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?
E.A. Poe - A dream within a dream

Saramago despre moarte

A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu, cel puţin de la Adam şi Eva.

Intermitentele mortii 

În puţinele ocazii în care m-am aflat în faţa unor oameni care muriseră, niciodată nu mi-am imaginat că moartea lor ar fi aceeaşi de care într-o zi aveam să mor şi eu. Pentru că fiecare dintre noi are propria sa moarte, o poartă cu sine într-un loc secret de când s-a născut, ea îţi aparţine, tu îi aparţii.

Intermitentele mortii 

Momentele nu vin niciodată târziu sau devreme, vin când le bate ceasul, al lor, nu al nostru.

Pestera

Aşa e viaţa, e în mare parte făcută din lucruri care se termină, dar şi din lucruri care încep.

Pestera

Nu-l plang pe Saramago. A murit la 87 de ani, o varsta pe care putini din noi o vom atinge, a scapat de suferinta unui trup decrepit si probabil acum sta la povesti la sfintii, filosofeaza cu inteleptii sau da socoteala pentru "blasfemiile" sale. Nu ma intereseaza. Pe pamant omul a lasat ceva genial pentru noi, niste carti pe care abia astept sa le devorez.

Imaginarium

Voi renunta la vise pentru un timp. Prea multa confuzie mi se creeaza si nu mai fac fata psihic. Sunt disturbat emotional si gata sa clachez. Totul din cauza ei. Nu inseamna ca e 'vinovata' de ceva. Cauza nu e acelasi lucru cu vina, sa fim intelesi. Una poate exista independent de constiinta elementului perturbant pe cand a doua, in lipsa unei constiinte, e exact nevinovatie. Deci e fara vina... si oricum ideea e ca nu-i pot imputa dansei ceva ce-mi apartine doar mie, adica situatia conflictuala din mintea mea. Parca as duce doua vieti simultan, separate numai de simpla tranzitie a zilei in noapte si a noptii-n zi. Petrec momente unice in timp si spatiu efemer pentru ca apoi sa descopar ca amintirea lor imi apartine doar mie. La lumina zilei redescopar o straina. Sau nu, o alta ea, o sora geamana pe care sa ma straduiesc din nou s-o descifrez si-apoi sa fiu uimit de cat de imprevizibil se comporta. Ca si cum m-as intretine cu doua imagini ale unor oglinzi distorsionate.. nu stiu care-i reflexia si care-i originalul sau macar daca amandoua-s copii. Lumile mele sunt ciudate. Intr-una ne tinem de mana intr-alta avem un zid invizibil intre noi. Intr-una facem dulce dragoste iar intr-alta lungi plimbari pe malul unui rau cu salcii plangatoare. Mergem la mare si dormim in cort, mergem la munte si dormim in cort, mergem la festivaluri si dormim, evident, in cort si uneori cand o intreb daca mai tine minte cum ne-a luat apa cortul sau ne-a dat ursul tarcoale se uita amuzata si exclama: "Dar cand am mers noi in camping?"

Si poate ca n-am mers in camping, poate n-am facut dragoste, poate nu i-am tinut mana asa cum stiu eu s-o tin si n-am privit-o in ochi asa cum un om mut ar face-o, vorbindu-i din priviri, poate am visat toate astea, dar nu-mi explic continuitatea lor de la o noapte la alta. In vis e tot atat de reala ca in orice realitate. Dar daca totusi visul e realitatea dintr-o nesfarsita noapte iar scurtele momente de repaus sunt doar un cosmar perpetuu la lumina zilei? Daca sunt si eu un mic Sisif, impingand in fiecare dimineata bolovanul dragostei pana pe piscul indulgentei, ca sa-mi reamintesc din nou teroarea de a nu fi niciodata mai mult decat prieteni.. Daca-n fiecare seara ma intorc in Tartar si-mi petrec noaptea cu frumoasa mea Euridice dar cand vreau s-o iau cu mine memoria i se pierde pe drum. Poate in mod paradoxal "iubita" e carne trémula si "amica" rodul unei fictiuni perfecte. Intrebarea asta mi-o pun in fiecare seara si dimineata cand ma duc la culcare. In vis si-n nevis, care poate-i tot un vis. Cate momente de felul acesta poate suporta un om inainte de a o lua razna.. Daca nu pot exista 2 realitati simultane e corect sa afirmi ca cel putin una e o paradigma imperfecta.. Dar cand fiecare e atat de convingatoare in firescul ei cum te poti hotara in care sa crezi? Forul tau interior iti va sopti, dupa cum il guverneaza o latura optimista sau una pesimista, care din realitati e mai probabila si care se impune a fi disipata. Asta voi face si eu. Voi reteza alternativa ideala pastrand numai varianta probabila. Pentru sanatatea mintii mele am sa renunt sa mai visez constient si realist. Ma voi odihni in bezna linistita a acestor interstitii ce puncteaza o banala relatie amicala. Noapte buna.

Street Delivery Timisoara

Desi se intampla de 4 ani la Timisoara abia anul asta am reusit sa particip cum se cuvine la o editie de Street Delivery. A fost un festival fun, reconfortant, degajat, plin de voie buna, sufocat de canicula si racorit de limonade si icetea-urile de la cucu land, stropit cu apa de fantana intr-o bataie epica, rasfatat cu muzica buna si dans uimitor si dedicat amintirii lui Cosmin Lungu, coordonatorul primelor 3 editii de surprize si dichis cu care se umple anual strada cu Carturesti (adica Mercy).

Ce-a fost Street Delivery la Timisoara? Exact ce si-a propus: 3 zile de copilărie retrăită pe strada recuperată de sub ocupaţia maşinilor şi a gri-ului. O revenire la inocenţa, prospeţimea şi ingeniozitatea celui care se joacă, a celui care (se) întreabă, a celui curios, a celui care leagă prietenii cu uşurinţă, a celui care nu se ia prea în serios.

Eu mi-am facut simtita prezenta abia prin ziua 2 cand m-am infiintat in calitate de observator deloc tacut la campionatul de mima aflat deja in desfasurare sub supravegherea lui Boghi si Andra. Pret de vreo ora blogeri si neblogeri s-au intrecut in mimarea unor cuvinte cat mai uşchite de felul celor pentru care nici dex-ul nu ti-e complet lamuritor: sinergie, eclectic, contopist, erudit, erezie sau tevatura. La final m-am lipit si eu de-un cuvant ca sa-l mimez fiind recompensat cu diploma de onoare pentru excelentele abilitati de comunicare stradale prin scălămbăiere. Seara s-a incheiat pentru mine cu un superb concert de electro jazz atmosferic si poezie oferit de Vlaicu Golcea, Tavi Scurtu si Utu Pascu la instrumente si vocea unei d-re al carei nume nu l-am retinut dar Ioanei Iacob, care imbracata in mireasa, citea versuri din Cristian Popescu. Au mai urmat insa proiectii de scurte Timishort si diafilme.

Ziua 3 a debutat in forta din punctul meu de vedere, pentru ca la ora 18 m-am "nimerit" in Unirii intre niste tineri gata de stropeala cu apa. Am insfacat repede un pet gaurit de fetele de la Plai si ce a urmat trebuie vazut in poze: o alergatura haotica in cursul careia am reusit cu totii sa ne udam si chilotii de pe noi. Din pacate n-am stropit decat vreo 2 blogeri, pe Razvan si pe Ily, ceilalti pierzand prin neprezentare lupta copilareasca. Finalul bataliei a fost apoteotic: aranjati pe linii de lupta ca la razboi ne-am atacat de 3 ori golind apa in capul tuturor dar mai ales in cel al tipului cu bidonul de 3 litri! Ridicol de distractiv. Mai jos cateva poze imprumutate de la fotoreporter si evive.. pentru ca, deh, apar si io prin ele.

In urma unei rapide vizite acasa pentru schimbat echipamentul am revenit curat si uscat si pregatit de spectacolul de dans al lui Razvan Mazilu. Sub titlul "Când Cosmin zâmbeşte" s-a desfasurat o ora de dans-improvizatie in care Razvan, Judith State şi Vanda Ştefănescu, acompaniati de saxofonul lui Lucian Nagy au incurajat publicul sa se joace cu ei, sa-i puna sa danseze impreuna sau singuri, sa "mimeze" cuvinte dansand. Mi-a placut. Mult. Miscari fluide, energice sau delicate, unduiri seducatoare ori simple prabusiri copilaresti au compus un spectacol inceput cu un interviu dansat si incheiat cu o frumoasa traducere in gesturi a versurilor lui Armstrong, what a wonderful world.. chiar minunat, mai vreau. Un set intreg de poze facut de evive. F. misto.

30STM - Bad Romance

Cover misto facut de trupa lui Jared Leto la piesa doamnei gaga; suna mult mai bine, parerea mea. Atat de bine ca se inscrie in cuta cu obsesii muzicale.. Legat de 30 Seconds To Mars tocmai am descoperit ca si-au lansat al treilea album in decembrie fara sa-mi spuna. This is War! Prin urmare am de recuperat niste hardrockareala. Iar capsuna de pe tortul asta e ca toata gasca lor canta la SzigetFest pe 13 august. Tre sa ma imbolnavesc cumva sa-mi iau concediu.

inca un clip proaspat iesit aici. cand vezi cata energie se descarca intr-un concert iti cam bagi picioarele in tot si pleci.

Atentie, epidemie de microbism

Anunt important:

De astazi au inceput sa se manifeste primele semne ale unei epidemii de microbism foarte periculoasa, in special in randul barbatilor, ale carei efecte la prima vedere vor fi: 

-deconectarea de la realitatea inconjuratoare, in speta criza, 

-cresterea consumului de bere si bineinteles 

-riscul mai ridicat de infarct emotional la cardiaci. Persoanele de sex feminin sunt sfatuite sa nu caute remedii pentru aceasta boala intrucat nu va dura decat cel mult o luna si trece de la sine. In cel mai bun caz sa isi tina barbatul (sot, iubit, jumatate, frate, amic, coleg de camin etc) in carantina verbala si mereu bine hidratat. Iar daca din intamplare simt ca microbul le prinde si pe dansele sa nu-si faca griji, boala le va ridica la nivelul de intelegere al individului ce ragaie in sufragerie. Prietenii stiu de ce. Incepe CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL.

*fara doar si poate cel mai misogin articol al meu, dedicat cu precadere celor 65% cititori de sex feminin ai acestui blog. Va pupa Richie.

Women, wine and snuff

Give me women, wine and snuff
Until I cry out «hold, enough!»
You may do so sans objection
Till the day of resurrection;
For bless my beard they aye shall be
My beloved Trinity. 

John Keats

Ps: valabil si pentru:
bere, whiskey si femei
sex, drugs and rock'n'roll
sare, zahar si grasimi..

Cine-a zis ca Fiscul sta degeaba?

In vremuri de restriste toata increderea noastra se indreapta catre Fisc, acest paznic al finantelor statului, cainele de stana ce nu doarme nicioada avand grija ca oile dolofane de atatea impozite sa intre frumusel in seifurile trezoreriei noastre dragi. Numai cu ajtorul acestor oameni de nadejde ai patriei se poate stopa fenomenul nesimtit de evaziune fiscala inca din fasa. Datorita veghei lor neintrerupte cei 7 elevi din Focsani care au incercat sa vaduveasca sistemul de zeciuiala indreptatita, pastrand doar pentru dansii banii castigati din joaca de copii pe scena (aprox 300 de lei intr-un an) au fost prinsi, amendati, urechiati si supusi oprobiului public prin darea la ziar. Sa le fie cu invatatura de minte si sa nu mai fenteze Patria! Ca la toti ni-e greu, da? Auzi la ei, sa nu declare 30 de lei primiti la cate-un spectacol... Uite sa invete si ei de la astia mai mari, comisarii Garzii Financiare.

In alta ordine de idei Fiscul i-a sfatuit pe comisarii GF care au luat mita 13000 de lei ca de-acum incolo s-o declare ca sa nu mai fie probleme cu impozitul.

*acest post ar trebui tratat ca un pamflet, chiar daca nu indeplineste toate conditiile..

Odiseea Spatiala 2001

Nu-mi vine in minte un caz mai evident in care sa se potrivesca sintagma: "exista cel putin doua moduri de a spune o poveste" decat in cazul Odiseii Spatiale 2001. In cazul ei nu e vorba de un film dupa o carte sau de o carte dupa un film. Odiseea lui Clarke e cu mici diferente aceeasi poveste cu Odiseea lui Kubrick doar ca cei doi autori folosesc limbaje diferite de expresie. In vreme ce Arthur C. Clarke isi scria romanul de capatai sf-istul lucra impreuna cu Stanley Kubrick la scenariul pentru filmul ce urma sa fie lansat in '68, deci a fost un proces simultan de dezvoltare. Insa daca Clarke alege calea directa de adresare a informatiei, oferindu-ne o lectura clara, usoara, explicativa a odiseii umanitatii, Kubrick recurge la tot bagajul de care dispune pentru a vorbi subconstientului, facand un film atat de plin de interpretari si de inovator incat a inspirat o generatie de realizatori de film si intr-un fel a "omorat" genul SF nelasand prea mult loc de originalitate. Ca unul care intotdeauna a privit filmul 2001: A Space Odissey nesigur de ce sa creada, cartea lui Arthur C. Clarke a jucat rolul unui rezumat detaliat si pentru asta sunt multumit ca am citit-o.

Odiseea incepe, asa cum se stie, in zorii umanitatii, cu vreo 3 milioane de ani in urma in Africa populata de oameni-maimuta. Episodul intalnirii stramosilor omului cu misteriosul monolit negru e mult mai detaliat in roman, cateva capitole bune fiind dedicate acestui moment hotarator in evolutia unor creaturi fricoase dar curioase. Monolitul actioneaza ca o sonda primordiala, ceva lasat de o superinteligenta extraterestra pentru a testa si modela mintile creaturilor de pe Terra, sadind in ele primul germene al tehnologiei - unealta - asul din maneca paroaselor primate care le-a permis sa subjuge natura in milioanele de ani ce au urmat. Povestea strabate apoi eonii catre anul 2001, cand omul se afla in plin avant cosmic, colonizand Luna si aventurandu-se spre planetele indepartate ale sistemului solar. Un eveniment neasteptat e pe cale sa le schimbe toate conceptiile legate de rostul lor in lume. Pe satelitul Pamantului, intr-un crater adanc este dezgropat un monolit negru mat, perfect dreptunghiular, evident o dovada e existentei unei civilizatii extrem de avansate. Cand obiectul este datat la cel putin 3 milioane de ani in urma si apoi este trezit la viata de prima raza de soare, emitand un puls radio catre Jupiter, misiunea cea mai importanta a omenirii e gata sa inceapa.

Prin urmare Arthur C Clarke exploreaza ideea ca o civilizatie mult mai avansata ar fi intervenit in evolutia omului lasand apoi in asteptare o sonda, un far, care sa-i avertizeze cand semintele cunoasterii vor rodi si omul va fi capabil de contact. Dar afara de partea de fictiune care ne rascoleste imaginatia Clarke ofera elemente de stiinta impecabile care il fac un adevarat vizionar. Cartea a fost scrisa in anii 64'-68' si publicata cu un an inainte de aterizarea pe Luna. Cu toate astea modul de descriere a modulului lunar corespunde cu realitatea, navigarea in stil de "prastie" folosind gravitatia unui gigant pentru a propulsa nava cu viteza sporita a fost folosita 10 ani mai tarziu cu sondele Voyager, pata ovala de culoare alba numita Ochiul lui Iapetus aflata pe un satelit de-al lui Saturn a fost ulterior fotografiata de Voyager 1 starnind rumoare. Nu mai vorbesc de modul in care au fost astronautii inspirati: cand Apollo 8 a aterizat orbitat peste fata nevazuta a Lunii prima intentie a fost sa transmita ca au observat un monolit negru.

Prima Odisee a lui Clarke inseamna si primul contact pe care il am eu cu acest "titan" al SF-ului care desi a scris putin a lasat urme de nesters. Cartea e foarte accesibila (repet acest lucru pentru ca filmul e un adevarat cub Rubik, dupa cum ziceau criticii, putand fi intors pe nenumarate fete si tot astfel interpretat) lectura ei decurge usor (mi-a luat mai putin de o zi s-o termin) si ofera o mai mare claritate asupra evenimentelor descrise. Sunt multe detalii, atat in ce priveste naveta Discovery, rutina celor doi membri ai echipajului care o opereaza, explicatii in privinta defectarii supercomputerului HAL 9000 - care in film e ceva infiorator - apoi descrieri vizuale superbe privind Jupiter si Saturn cu inelele sale si, in plus, finalul mult mai bogat imaginativ. La filmul lui Kubrick lucrurile sunt lasate intentionat intr-o forma abstracta tocmai pentru a forta o deschidere subiectiva a constiintei proprii si o evolutie personala a fiecarui privitor. Singurul neajuns ar fi ca mi-a lipsit tonul intunecat din film, probabil asta tine de limbaj, dar cartea nu mi-a dat nici un sentiment de nesiguranta, spre deosebire de film. Dar oricum, e o lectura misto.

Franturi din Adevar

Luati aminte la ce spune Boss ca le zice bine:

nu poate sa-ti fie dor de cineva daca din cand in cand nu-l pierzi, 
si n-ai cum sa apreciezi prezenta cuiva daca nu i-ai cunoscut absenta. 
n-are cum sa-ti fie dor de bere daca o bei in fiecare zi. 
iar lucrurile cele mai bune stau doar pe raft, dupa un geam gros de sticla.

putini stiu sa intre pe usa din dos si totusi sa se simta importanti, 
si e o arta in a te simti pierdut chiar si atunci cand razi. 
poti sa faci misto de oameni, dar sa nu-ti bati joc de ei. 
iar uneori cel mai inalt zid e dintre tine si tine.

La pescarie

Sambata am intrat si eu pentru prima data intr-o pescarie cu scopul clar stabilit de a bea si a manca, ca doar nu m-oi pune eu sa prind peste :)). Am fost la o mica petrecere ce s-a intins pana dupa miez de noapte pe-un ponton de langa una din baltile din satul Giroc. Ei chestia e ca locul ala mi-o placut tare mult. E mult verde pe-acolo si copaci, umbra faina, soarele apune genial si daca prinzi vreme misto e superb. Am vazut ca au restaurant, bar, terase faine mai ramane sa te dai cu barca pe lac sub clar de luna.. Nu stiu cum stau cu muzica pentru ca noi cand facem chef ne-aducem toata instalatia, cu boxe si leptoape, numai curent ne trebe. Dar presupun ca au ceva de zgandarit auzul, niste populara din Banat :)).Cred ca merita o vizita mai serioasa, sa cercetam daca are balta peste!

Principiile mele de viata

Timpul inseamna bani. Daca-ti irosesti timpul cu prostii la fel vei face si cu banii.

Lucrurile au tendinta sa se rezolve de la sine. Un fel de lozinca optimista care m-am convins ca functioneaza mai ales la munca. De multe ori dimineata apareau o multime de probleme, totul parea sa o ia razna si eram asaltat cu "vezi cum rezolvi asta" etc. Raspunsul meu era: sa nu ne impacientam.. Asteptand derularea evenimentelor aproape intotdeauna rasarea o rezolvare simpla care ma scapa de batai de cap.

Daca simti ca ceva e in neregula pregateste-te sa fii "injunghiat". Nu stiu daca exista un al saselea simt dar uneori intuitia mi-a functionat cum trebuie, ceea ce banuiam revelandu-se intr-un final ca adevarat. Uneori. Alteori sunt orb ca un liliac.

Nu te jena sa ceri ajutor. Sau sa oferi. In mod normal cred ca trebuie sa te straduiesti singur sa faci ce-i de facut dar nu cred ca incapatanarea iti aduce mai multe beneficii decat a sti unde sa apelezi pentru ajutor.

Mai bine mai devreme decat mai tarziu. Adica daca vrei sa fii punctual vino cu 5 minute mai repede.

Zi ca ei dar fa ca tine. Pe ideea cum spui tu da dup-aia mancam...consecventa.

Cand pleci in calatorie ia cu tine de 2 ori mai multi bani si de 2 ori mai putine haine decat crezi ca vei avea nevoie. Nu invers.

Niciodata nu e "prea multa bautura". Intotdeauna e "prea multa mancare". Testat de nenumarate ori. Te invata sa nu subestimezi capacitatea de betiveala a gastii in care te afli la un moment dat.

Esti mai castigat daca alergi dupa un autobuz decat dupa o femeie. In primul caz mai poti ajunge la timp, in cel de-al doilea esti deja intarziat.

Cel mai sanatos mod de a trece peste o femeie e sa gasesti alta. Numai ca e cam la fel de greu.

Asculta inainte de a vorbi. Citeste inainte sa scrii. E de bun-simt.

Banii n-aduc fericirea, dar iti cumpara suficienta bere ca sa nu-ti mai pese. Macar pentru cateva seri ca nu vrei sa ajungi alcoolic sau ceva de genu.

*cred ca voi updata pe parcurs..

Schimbam ceva.. carti?

Aho aho .. voi ce cititi, dar de carti nu prea vorbiti.. Maine fiind prima duminica din iunie iar are loc intalnirea devoratorilor de lecturi gratuite, adica ne intalnim si ne povestim ce filme, ups.. carti am mai ..ăă..citit..da, schimbam o barfa, bem un ceai, o cafa, limonăzi dinalea colorate misto, tragem blituri etc. Tot tacamu', cum l-am organizat de la inceput la Timisoara.

Asa deci invitam pe cei care n-au carti destule, sau pe cei ce au prea multe, sa vina la meeting si sa ceara/ofere ce vor. E locul in care primesti recomandari pe bune si nu se face critica artagoasa. Discutam doar. Opinam fara autorizatie, mai exact. Maine de la 15 in Funky! Aaa.. nu-i musai sa aduci ceva.. sau sa iei ceva.. Decat daca vrei.

Momente schitate

The evening grabs us in the sounds we are bound
we sit and watch the sun moving down
it feels so good to have you around
wish we could stay forever, have forever now.

Nici nu mai stiu de cate ori am pronuntat ganduri de felul asta, unele cu voce tare altele abia murmurate, fire de nisip scapate din clepsidra timpului cu care-am vrut sa rastignesc momentul. Sa-l prind asemeni unui poster pe tavanul camerei, in patru colturi, momentul fericirii si lipsei totale de griji demn de incastrat intr-o eternitate din satin roscat. Sau ca pe-un fluture exotic sa-l strapung cu acul mintii mele ca sa mi-l atarn in panoplie pentru vesnicie.

Cata naivitate din partea mea sa cred ca pot fixa asemenea instantanee doar prin simple vorbe, ori manifestand niste dorinte, arcuind cuvinte albe in urechi nepotrivite. Doar ca uneori chiar pare momentul potrivit.

De fapt momentul in sine nu e niciodata ceva special, e la fel ca alte clipe din marunta noastra existenta, dar pesemne dorinta, frica, graba, ori doar o neliniste normala il imbiba de valente speciale, unice, facandu-l sa para desavarsit.

O chestiune de perspectiva.
Un punct de vedere subiectiv.
O eroare dulce-amara.

...will we ever have this feeling again? 

Ps: ce pot sa zic? Muzica asta m-a impins in introspectii. Vina unui mecanism automat...

Eseu despre luciditate

Eseu despre luciditate ar fi a treia carte pe care o citesc de la nenea asta, Saramago Jose, si ca sa spun drept e cea care mi-a placut cel mai putin. Dar asta nu inseamna ca mi-a displacut, pur si simplu a inceput sa devina o ideea cam obositoare si plictisitoare, in prima parte cel putin, si nu m-au mancat degetele s-o termin decat in ultimul sfert. Ideea era destul de misto nu zic, dar trebuie sa-l iubesti tare mult pe Saramago ca sa-i devorezi scriitura. Apetitul sau pentru deconstructie si exprimare amanuntita, detaliile minutioase oferite sub pretextul de a edifica cititoul si a nu lasa vreo urma de echivoc, solicita multa rabdare, asa ca, in ipoteza in care nu aveti cumva concediu sau o rutina de citit cateva randuri seara inainte de culcare, sunteti pasibili de abandonat romanul.

Ca unul care citise deja Eseu despre orbire pot spune ca stiam la ce sa ma astept in privinta stilului: fraze monumentale si punctuatie redusa la doua semne, punctul si virgula, fara alte indicatii gramaticale. Cred ca expresia wall of text i se aplica foarte bine portughezului, avand in vedere ca paginile cartilor sale sunt insiruiri ordonate de caractere fara prea multe zone de suspensie unde sa-ti tragi sufletul sau sa pui semnul de carte fara frica de a pierde rostul intregului capitol. Cum ziceam, eu eram obisnuit cu asta. Eseu despre luciditate e un fel de continuare a primului Eseu, dar are si o independenta proprie nascuta din aceeasi obsesie a lui Saramago de a ne refuza orice atribut identificator obisnuit, adica nume, spatiu, timp al personajelor si locurilor, ceea ce-i face intamplarile universale, macar pana ne da el un hint legand destinele catorva personaje.

Din punctul meu de vedere si al doilea eseu trateaza tot o orbire, insa spre deosebire de prima care era de natura medicala, astalalta e una preponderent social-morala, a politicienilor incapabili sa rezoneze cu momentul de profunda luciditate trait de majoritatea populatiei unei capitale. E bine de citit cartea asta ca sa ne mai familiarizam si noi cu idea votului in alb si ce presupune el. Ea dezvaluie consecintele unui scrutin electoral in care vreo 70% din populatie voteaza in alb (votul in alb presupune marcarea unei casute speciale de pe buletin ca semn ca nu esti de acord cu nici unul din candidati). Guvernul organizeaza al doilea tur in care votul e si mai edificator, peste 80% alb, mesajul fiind deja evident: alesii nu mai au increderea poporului. Ce-i de facut? Pai cum e de asteptat masinaria guvernamentala porneste investigatia acestui fapt nemaiintalnit, acestui act politic care bloca procesul democratic, incepand o campanie de denigrare si culpabilizare a "albiciosilor", de interogatorii si dezinformari, incercand sa salveze status quo-ul "democratic". Dar in lumea idealizata de Saramago solidaritatea populara functioneaza si misterul actului de fronda cetateneasca persista.

Pasul urmator al sistemului este abandonul capitalei, retragerea rusinoasa a intregului aparat de stat cu presedintele in frunte si cu militia + armata in urma, cu gandul de a lasa locuitorii prada propriei lor nebunii politice. Doar ca acestia nu cad in haosul sperat de guvernanti, ba mai mult, isi duc existenta pasnic, gospodarindu-se singuri si trecand cu aceeasi atitudine nonviolenta peste toate capcanele puse de politicieni, de la propaganda media pana la atentatul cu bomba si izolarea orasului de catre armata. Se pune un mare accent pe explicarea miscarilor din cadrul guvernului, pe rolurile principale jucate, cum e de asteptat, de primul-ministru si ministrul de interne, incercand sa se inspire acea imagine de guvern care nu vrea sa piarda controlul, care evolueaza din pozitia lui de organ "delegat" sau "numit" sa tina fraiele societatii intr-una de organism "destinat" sa aduca oile ratacite in staulul conformismului politic.

Statul totalitar incepe sa se contureze astfel, semn ca sub masca democratiei exista intotdeauna scheletul acelei autoritati care atunci cand se confrunta cu propria disolutie isi cam uita preceptele teoretice cu care se bate-n piept la conferinte si cu un zel ciudat de religios isi asuma rolul de luptator impotriva 'intunericului' din mintea alegatorilor. Misiunea de infiltrare a celor 3 politisti si readucerea in scena a personajelor din prima orbire, pentru a juca rolul de tapi ispasitori, ofera o distopie si mai trista decat primul Eseu. Lipsa unor explicatii si a unui deznodamant concret au contribuit la starea mea de 'neimplinit' in lecturarea acestei cartulii destul de groase pentru timpul meu liber (cam 400 de pagini). Nu sunt dezamagit dar imi pare rau ca nu mi-a oferit acea surescitare simtita cu alte ocazii. Vedem cu urmatoarele titluri.

Puneti botu' la cerseala?

Sau cu alte cuvinte, va induiosati la culme cand vine cineva cu ochii-n pamant si cere 1 leu sa-si ia o paine sau va ofticati si-l luati la fuga 'ti-ar ma-ta cu cerseala, mars la munca ca nu esti handicapat!! (in cazul evident in care nu e handicapat). 

Eu unul m-am cam invatat sa merg prin oras un pic "orb si surd" la dorintele plebei cu loc de munca pe trotuar si neimpozitat de primarie si raaar de tot, dar raar va zic, mai dau un ban la vreo babuta. Io-nteleg ca astia vor sa traiasca din mila comunitatii, ca-n vremurile glorioase ale evului mediu, mai ales ca acum economia e un pic mai sanatoasa ca atunci si poti face bani din orice cacat daca-l pui pe interneti, anyway, dar tre sa ne gandim ca daca facem prea profitabila meseria asta o s-o gasim pe e-jobs. Oricum multi din ei declarau ca fac suficient cat sa rada de salariul mediu pe economie. Daca se-nmultesc cersetorii astia si-si trag un beggarville cum e in cartea aia faimoasa cu NotreDamme si cocosatul? Nu dom'le, pe mine nu ma mai prostiti.

Prin urmare criza asta mi-a adus si un beneficiu, m-a facut sa fiu mai ciufut, mai economicos cu punga mea si nu mai sunt convins atat de repede s-o deschid. Si totusi...

Cersetorii s-au specializat, fratilor. Fie si-au luat teve si se uita in canal la Filantropica lui Caranfil fie s-au ingrosat randurile cu studenti la IS, drept si litere, pentru ca toti au acelasi principiu de viata: mana-ntinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana. Si sa vezi povesti. Pe mine ma viziteaza aproape zilnic cate unu imbracat la costum. Noroc ca-l cauta pe sefu, ca sefu e mai cu dare de mana ca mine, da totusi ma bate gandul ca ar fi o meserie sa-mi dau jos ecuzonu si sa-mi pun cravata 5 minute pe zi vizitand sponsori de viata. Pai nu?

Intr-o zi m-a oprit un nene sa-mi povesteasca cum a venit el de nustiunde sa munceasca aici la Timisoara, munca onesta, truda de om cinstit, la patron, la negru si cum l-a pacalit si nu l-a platit iar acum ii mai trebe 12 lei ca sa-si ia bilet de tren sa se-ntoarca la el in sat, si daca pot sa-i dau cativa banuti sa-l ajut, uite buletinu ca nu mint etc... Ba, i-am dat :(

Intr-o seara a intrat pe usa o doamna destul de abatuta. Poveste: se intorcea de la spital unde avea fetita bolnava si tocmai platise 200 de euro pentru operatie si nu mai avea bani de ocazie ca sa se-ntoarca la satul ___ (insert village there) si daca nu pot s-o imprumut cu 10 lei ca mi-i aduce a doua zi cand se intoarce la spital. I-am dat.

Azi dimineata mi-a venit o copila binisor imbracata sa-ntrebe de un nene ca i-a promis niste bani. Suspect. Zic pentru ce-i trebe banii. Pai vrea sa plece in excursie cu scoala la Piatra Neamt. Ce scoala? Generala 25 (scoala mea). Ce clasa. A saptea. Cand pleci? Azi. Bine ma ia de-aici niste banuti si drum bun. La care ea: pot sa intreb si pe tanti daca imi da?

Concluzia mea ar fi sa nu te mai simti ca un idiot cand refuzi sa dai pomeni dinastea ca astia n-au pic de jena sa-ti ceara. Te-au impresionat? Ti-au luat banu'.

Sondaj pentru cititori

Neata buna. Am si eu o chestiune de lamurit cu voi. As vrea sa stiu care-i procentajul feminin/masculin intre cititorii acestui blog. Intuitia imi spune ceva dar as dori o confirmare, daca nu va indispun prea tare. Aveti asadar in dreapta un sondaj legat de sex. Al vostru. Adica ce "accesorii" aveti, cum faceti pipi ori ce fel de vesminte purtati: fusta-pantaloni sau boxeri-tanga (asta e dubioasa, stiu). No bun, s-a inteles cred. Vreau sa aflu daca asta a devenit blog de gagici, de jmenări sau a ramas unul de interes general. Fiti proactivi si marcati in casuta, gen. Multam :D.

Later Edit: "diferit" nu se refera la preferintele sexuale sau vestimentare. E treaba fiecaruia daca vrea sa fie gay ori sa arate gay.  Optiunea e pentru cazul special in care m-ar citi un/o indecis(a) sau cineva cu echipament full option.

Animal instinct

N-o mai vazusem de o buna perioada de timp. Nu mai stiam nimic de ea. Era ca si cand plecase dintr-o data in calatorie spre granita uitarii provocandu-ma s-o sterg din gandurile mele matinale. Daca o facuse in mod intentionat era o incercare zadarnica din moment ce mie nu doar ca nu-mi pierise amintirea dansei, ci chiar mai puternic isi marca amprenta. Tocmai de aceea cand a sunat telefonul stiam ca s-a intors si am accepat fara rezerve sa ne intalnim. Nebunului de mine nici nu-i pasa daca ea avea vreo pozitie oficiala fata de "noi" sau daca era complet indiferenta in fata neprevazutului care ne dadea tarcoale. Acum, fie vorba intre noi, cea de-a doua ipoteza era destul de improbabila, stiut fiind faptul ca nici o femeie cu mintea intreaga nu e capabila de o indiferenta completa. Firea ei iscoditoare in mod sigur a cochetat cel putin odata cu fiecare din posibilitatile pe care le propune intalnirea dintre un el si o ea, preferand apoi siguranta unei masti ingenue.

Dar gandurile astea nu m-au deranjat nici inainte nici in timpul cat eram cu ea. Atunci nu stateam prea mult pe ganduri, eram mai degraba instinctual, chiar daca asta insemna sa dau inapoi sau sa merg inainte. Alegerilor mele nu le acordam nici macar atentia unei 'second guess', renuntand definitiv la orice fel de proiectie mentala a drumului paralel. Nu-i vedeam rostul, atata vreme cat eu mergeam alaturi. Iar daca in ziua aceea mergeam drept spre intalnirea cu ea era din cauza ca nici o clipa nu am zabovit daca sa zic pas. Instinctul actiona deliberat. Viscerele erau in control. Mintea rula deja filmul revederii, momentul in care eu voi intra in bar, o voi cauta din priviri peste cele cateva mese, ea se va ridica si-mi va zambi iar eu voi porni spre dansa vesel, ma voi opri la distanta minima pentru sfertul de secunda necesar, si apoi ma voi apleca ca sa-i sarut obrajii. Da, totul era pregatit dinainte, revizuit, acel moment trebuia sa fie perfect pentru a se inscrie in memoria de lunga durata.

Ok, si atunci ce-a mers gresit. Cum sa-mi explic intrarea mea precipitata, pasii mari facuti spre masa unde ea ma astepta, ce abia i-au dat ragaz sa se ridice, palmele mele reci ce i-au cuprins fata si sarutul nemilos pe care l-am aplicat acelor buze delicate ce rosteau "Sal..."? Nu era imaginatia mea, chestia asta chiar se intampla si secunde bune am sorbit-o pofticios de parca vroiam sa scot sufletul din ea. Cand si-a revenit din soc a facu primul gest de retragere iar asta m-a readus si pe mine in stapanirea simturilor. I-am dat drumul sustinandu-i privirea intrebatoare cu raspunsul meu mut si tulburat. Oricare dintre noi ar fi intrebat "Ce faci?" ar fi primit un raspuns dubios de "nu stiu!". Prin urmare ne-am retinut cuvintele si am sezut in liniste, studiind meniul - ea - sau deruland filmul mental - eu..

Dupa o tacere suficient de stanjenitoare si considerand ca e de datoria mea sa deschid gura primul, avand in vedere ca tot eu i-o inchisesm, am zambit neutru si am rostit "Ma bucur ca te-ai intors". Si-a inaltat capul si zambind la randul ei conciliant a spus simplu "E bine sa fii acasa"... iar apoi continuand cu o explicatie referitoare la cat de obositor e sa calatoresti mult timp printre straini, ori ceva de genu', nu-mi amintesc exact. Revederea a decurs apoi normal, asa cum trebuia, asa cum o programasem, cu sentimentele ce ma inundasera navalnic pentru cateva minute revenind in matca lor, cu eul meu retras in cochilie si pandind femeia din obscuritate. Daca ea suferise vreo transformare emotional-afectiva in acele minute n-am putut deslusi. Era la fel de criptica si de sinuoasa cum o stiam, jongland perfect cu aparentele inselatoare. Am tras concluzia ca mi se va trece cu vederea acea iesire viscerala, acea transgresiune neconventionala si m-am facut ca ploua. Banalitatile discutiei nu m-au deranjat, stiam ca intalnirea incepuse cu punctul culminat si acum era doar un fel de calmare postcoitala. Ar fi trebuit sa-mi pun intrebari despre efectele acelei indiscretii dar am preferat sa nu. Cand insa ne-am despartit mi-a fost cumva destul de usor ca sa remarc acea mica stralucire din privirea ei, acel licurici ce parca se zbatea sa scape dintr-o apa neagra, ca un porumbel scanteietor ce-avea de dus solia la cetate. Si-am inteles intr-un final...

photo source