04 mai 2010

Ai fost acolo?

Bunul Dumnezeu ne-a inzestrat acu ceva vreme cu aptitudinea de a ne constientiza locul in lume, de a fi indivizi, nu doar exemplare ale unei specii numite generic oameni. De atunci incolo omul s-a rupt de regnul animal si a manifestat sentimente fascinante ca mandria, orgoliul, laudarosenia, toate izvorand din spiritul sau competitiv mixat cu constientizarea sinelui unic si perfect. Asa s-a nascut nevoia de a lasa urme, de a striga in fata celor care vin dupa tine: Bai, eu am fost acolo primu'!  Problema e ca nu toti stiu "cum sa fie acolo" sau nu inteleg cand altul a fost acolo inaintea lor si, deci, se simte o nevoie acuta de informare. Prin urmare:

Cum poti fi acolo (fara sa fii de fapt)?

- cand circuli cu un mijloc de transport in comun sufla-ti nasul intr-un servetel, impatureste-l bine si strecoara-l elegant intre scaune. Iar daca mesteci guma lipeste-o cu grija pe muchia geamului, acolo unde e plin de praf ca sa nu se puna vreun copil s-o ia si el in gura. Astfel lumea va sti c-ai fost tu pe-acolo.

- daca mergi pe jos vezi cum faci sa rastorni dintr-o singura lovitura de bocanc orice tomberon mai fragil intalnit pe drum. Cu cat imprastierea e mai larga cu atat faima ti-e mai impozanta.

- daca ai o sticla de suc goala pune-o pe un gard viu. Daca e un pet de 2 litri aseaza-l pe bordura la vedere. Daca ai gatat o doza salt-o peste un gard si suna la poarta. Vecinii vor sti ca ai fost pe-acolo.

- cand iti scoti prietena la plimbarica sa faceti 'timpi de calitate' ia si un marker permanent cu tine. O sa obositi si veti avea nevoie de o banca si e bine ca banca sa nu uite ca romica + iulica au fost pe-acolo. Nici cei care vin dupa voi, daca-i pana acolo, si astfel sa foloseasca servetele umede in prealabil pentru a sfinti locul.

- daca plecati la munte sa nu va uitati cutitu ala smecher victoryknox(!) ca numai cu el puteti cresta copacii din 3 in 3 cu inimioare strambe sau cu data aniversarii cand v-ati luat plasma ori permisul. Toata padurea trebuie sa stie ca voi ati fost pe-acolo.

- iar la mare daca mergeti ingropati in nisip tot ce nu vreti sa carati inapoi, fie ca e doar un cauciuc folosit. Sa ramana loc de pelerinaj.

- in tren puteti asterne cate un covor de seminte la fiecare drum iar daca aveti si marker lasati urari de bine pe perete. cunoscatorii vor sti ca ati fost pe-acolo.

- cand esti la cinema seteaza-ti telefonul pe "Tare" sau eventual "Meci de fotbal" (daca ai meniu configurabil) si iti garantez ca in bezna de la multiplex toata sala va sti prin triangulare ca TU esti acolo in randul 8 locul 9 (aka loc de miez)!

- daca mergi la balta sau la rau ca sa arzi o ceafa si un mic sau vreo aripioara mai acatari, vezi cum faci sa te plimbi cu grataru prin cat mai multe locuri, dupa vant. Cu cat faci mai multe vetre cu atat esti mai vrednic bucatar. Si ca sa fii cu adevarat acolo lasa un morman de bidoane goale si pungi de-un leu ca sigur vine cineva dupa ele. Sigur sigur. Doar sunt oameni platiti pentru asta.
In speranta ca s-a luat aminte la ce trebuia, eu v-am spus ce-am avut de spus, da-te-n m**tii m*tii, N-am fost acolo si sper ca nu va gasesc nici pe voi prea des.

5 comentarii:

  1. "iar daca aveti si marker lasa-ti urari de bine pe perete"
    Fără cratimă :P

    RăspundețiȘtergere
  2. In aceeasi categorie intra si nespalatii care se gandesc sa sfinteasca izvoarele de cartier infiltrandu-si limba in robinet.

    RăspundețiȘtergere
  3. tocmai mi rusine de specia din care fac parte ..specia asta umana romana

    RăspundețiȘtergere
  4. Consoleaza-te cu gandul ca poate radacinile tale se hranesc de altundeva. Sigur ai sange dacic in tine ? :D

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?