Despre ochi, chei si porti

As vrea sa pot spune ca primul lucru pe care l-am remarcat la ea au fost ochii, dar as minti. Au fost al doilea lucru. Primul a fost rasul cred. Sau parul? Nu mai stiu exact. Probabil o combinatie din cele doua. Ca sa sune frumos o sa spun ca mai intai am auzit un raset delicat si sincer, de persoana obisnuita sa guste placerile umoristice ale unei conversatii si care nu se jeneaza sa afirme asta, iar apoi, intorcandu-ma sa caut sursa acelui izvor de buna-dispozitie, am observat parul ei bogat imprastiat pe acei umeri micuti si curgand-i in valuri lungi pe spate ca o roba mistica. Dar, cum spuneam mai sus, nu ne vom lega de primul lucru intrucat acesta are doar un rol de introducere in subiectul celui de-al doilea lucru, si anume ochii. Pe care insa i-am cunoscut abia la un timp dupa primul lucru, motiv pentru care i-am si numit al doilea lucru. Cred ca e destul de evident in acest moment ca eu am o afinitate pentru ochii femeilor. Ii prefer, cum s-ar zice, altor parti anatomice predispuse unei analize fidele din partea unui barbat, in speta buzele, sinii sau fundul. Si ele sunt foarte importante ce-i drept dar, sa nu ne amagim acum, ne petrecem cea mai mare parte din timp privind chipul celor cu care vorbim astfel ca, indiscutabil, ochii sunt cartea de vizita.

Iar mie imi plac ochii de femeie. Uneori prea mult as zice, dar o sa ma abtin. Imi plac atat de mult incat as putea fi acuzat de hartuiala cu privirea (asta e un sinonim pentru actiunea de holbare, cuvant pe care il detest pentru ca mi se pare badaran si troglodit si nu are vreo legatura cu motivele pentru care fixez privirea ei). Astfel ca, atunci cand privirile ni s-au intalnit, i-am spus "salut" si am plonjat in adancul ochilor sai caprui inchis. Erau larg deschisi si primitori, deci loc era destul pentru mai mult de-o simpla privire. Puteam ramane ceva timp acolo dar, cum nu sunt prea priceput sa visez si sa vorbesc in acelasi timp, m-am desprins ca sa pot continua discutia ce se suspendase pret de-o rasuflare si astfel sa nu par retard. Dar, cand si cand, mai scaparam cate o sageata in ochii aia mari de chihlimbar intunecat in cautarea grauntelui de viata straveche, acelei scantei din soarele primordial fosilizata intr-o singura privire. Caci toti suntem cenusa la origini, pulbere si praf de stele, iar eu cautam focul vesnic.

Si l-am gasit, sau cel putin asa cred uneori. Era acolo in adanc, dar la fel ca orice foc sacru era bine pazit. Sunt mai multe porti de trecut pentru a-l atinge, iar ochii sunt doar una din ele, cea catre sufletul ce intretine focul ala. Doar ea e deschisa, exact ca la o expozitie. Privesti dar nu poti atinge exponatul. Ai nevoie de aprobare speciala, supraveghere sau adapostul noptii, uneori chiar toate trei. Si mai ai nevoie de cheile sufletului respectiv pentru a imbratisa focul. Naivii cred ca e de-ajuns o singura cheie. Master cheia. Cea care sa se potrivesca la toate portile si la toate expozitiile. Unii nici macar nu se gandesc la asemenea lucruri si deodata se trezesc cu cate-un suflet in brate, stanjeniti. Altii gandesc prea mult lucrurile si incep sa adune tot felul de atribute si de calitati, puteri speciale ca intr-un joc de role-play. Trec de la un nivel la altul dar nu mai termina jocul niciodata intrucat dificultatea sporeste necontenit si, pana la urma, jocul conteaza mai mult decat premiul. Mai sunt si cei cu tupeu, siretenie sau pur si nesimtire care navalesc, asemeni unor luptatori antici, spargand usile, declasand alarmele si furand suflete, unul dupa altul. Mi-ar placea sa fiu ca astia. Numai ca eu cred ca m-as opri dupa primul si m-as pensiona.

In fine, revenind la ochii pe care i-am tot scrutat odata cautand raspunsul "You are the One. You have the key. Come on in."... mi s-a intamplat uneori sa n-am cheile. Si tot cautand scara de incendiu sau vreo fereastra deschisa sa ma strecor, dornic sa ating focul chiar cu riscul de a ma praji, m-am trezit intr-o casa goala. De aceea nu mai vizitez fara invitatie si intotdeauna o sa cer cheile in avans. Deci pana le primesc mai studiez niste ochi, niste buze, niste maini, niste cuvinte si citesc, pentru ca am o puternica impresie ca daca voi navali trambitand ca un cavaler in cautarea graalului, focul se va stinge sau, mai rau, arde toata casa...