14 ianuarie 2010

Articol de 3 minute

Uneori cand ai niste idei vechi in cap si vrei sa le pui pe hartie da nu prea stii sa le dai o forma acceptabila, privesti in alta parte si Universul iti intinde o mana de ajutor. Cum e short-ul asta, Who' gonna save my soul al lui Chris Milk, adica, urmarindu-l, parca ti se ridica un val de pe ochi si contientizezi ca toate bulshit-urile ingrozitoare ce crezi ca ti s-au intamplat numai tie pe plan amoros sunt de fapt niste clisee apartinand de memoria colectiva, ceva ritual de trecere...



Intrebare: de ce ajungem de cele mai multe ori sa ne punem inima la dispozitia celuilalt in cel mai nepotrivit moment posibil. Variante de raspuns:
  • suntem niste lasi disperati.. 
  • suntem santajisti sentimentali..
  • suntem masochisti fara simtul penibilului..


via Andrei Ruse

3 comentarii:

  1. Pentru ca pana in acel moment nu ne dam seama cate camarute in inima sunt locuite de celalalt...si nu le putem goli...asa ca ii dam totul...ar fi interesant sa existe un robinet pentru golirea inimii dupa o despartire...inchizi robinetul si e gata pentru alta umplere.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Todo: Nu stiu daca ar fi cea mai buna metoda sa iti golesti inima. Ar trebui ca fiecare experienta, inclusiv cele dureroase (sau mai ales ele), sa te imbogateasca cu ceva si sa intri in urmatoarea relatie mult mai pregatit, mai increzator, mai deschis fata de persoana de langa tine. Ar trebui... dar nu se intampla asa. Greselile se repeta, suferinta se perpetueaza si ajungem sa credem ca toate relatiile ajung in acelasi punct pana la urma si ca nu exista dragoste fara suferinta.

    Totusi, cred ca ar fi bine sa ne putem goli mintea dupa o despartire. Ea este cea care incearca sa gaseasca o ordine, un sens in tot ce s-a intamplat si, ca atare, analizeaza, clasifica, generalizeaza.

    RăspundețiȘtergere
  3. richie, asta cred ca e printre cele mai triste videoclipuri si melodii pe tema... Si zice foarte multe :)

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?