O tigara aprinsa

* partea intai din "Tripticul unei guri inclestate"

O studiez atent cum isi aprinde din pachetul argintiu o tigara lunguiata si subtire. Avea un aer distins pe care probabil ca si la insusit din filmele anilor '50. Ii lipsea doar blana de vuple polara in jurul gatului si o sipca de lemn pretios care sa-i tina tigara; astfel portretul de dama ar fi fost complet. Deci cum ziceam, o studiam atent. Ce altceva puteam face... conversatia lancezea. N-aveam nici prea multe in comun. Ma miram ca acceptase invitatia la cafea pe care o aruncasem si eu in trecat. Poate se plictisise si ea... A tras un fum adanc, cu sete, asa cum fac cei care se lasa doua zile de fumat si le cade in mana o tigara buna, deci, un singur fum, tigara sfaraind in semi-intuneric in momentul in care i-a sunat telefonul. A pus-o pe marginea scrumierei, atenta, s-a uitat zambind la mine si s-a scuzat. Interes de serviciu. Pe naiba, mirosea de la o posta a dama intretinuta. Fie, am scuzat-o, ce era sa fac. Insa tigara... de ce a lasat-o aprinsa-n scrumiera? A observat ca nu fumez doar. Priveam manunchiul de tutun ce ardea tacut in fata mea, scotand doar un firisor subtire de otrava. O si simteam cum ma patrunde aducand valurile de nicotina si alte 3000 de toxine tocmai in singele meu imaculat. Cata risipa. Cunosc oameni care mi-ar strange mana pentru doar un fum oferit cadou.

Asemenea ganduri ma framantau in vreme ce fixam tigara aceea aprinsa, care isi traia viata, milimetru cu milimetru, la 900 de grade. Scurt, intens, fierbinte. Mi-ar placea sa fiu o tigara intre buzele unei femei, m-am trezit gandind. O ardere de cinci minute, pasionala, rascolitoare. O inaltare in eter. I-as fura si ultima suflare pentru a-mi incinge sufletul de tutun aromat. Dar nu sunt. Tigara e de fapt in fata mea si-mi fura mie spatiul unei rasuflari. O privesc cu insistenta si-mi imaginez ca o fac sa arda mai repede, mai vioi. Chiar am impresia ca reusesc. Ce naiba vorbeste atat femeia asta? Tigara e abia la jumatate. As putea sa o sting. Oare se face asa ceva? Cand partenerul de conversatie te lasa balta e normal sa-i stingi tigara? Poate fi interpretat oricum.. Mai astept 2 minute. Cine stie..

Tigara arde tot mai greu..se apropie de sfarsit. Fara o noua gura de oxigen care sa-i aprinda valvataia biata tigareta e sortita unei mocneli ascunse, nici vie nici moarta. O agonie prelungita marcata de o continua emanatie de fum dizgratios. Hai odata, stinge-te! Curma-ti suferinta si sfarseste-o si pe-a mea. Inchide-ti ochiul arzator si mori! Parca auzindu-ma, caldura ii reveni, probabil provocata de o firmitura mai dolofana de tutun uscat sau un graunte de hartie ceva mai inflamabil. Valvataia credincioasa mai manca un milimetru din trupul calaului tacut. Tigara isi traia ultimele clipe ale existentei. Ce bafta pe mine sa fiu martorul momentului final. Ce odata incepuse c-o scanteie urma sa se sfarseasca intr-o soapta lina. Numai de s-ar intampla mai repede. Cu greu rezistam tentatiei de a intinde mana spre tigara si, cu un gest nesigur, s-o apuc, sa mi-o asez intre buze, si apoi sa-i sug cu nesat si ultima farama de viata, s-o scap de chinuri. Un mic sacrificiu pentru a ma linisti ulterior. Destul de echitabil, gandeam. N-am mai apucat sa-mi duc gandurile mai departe spre o actiune clara intrucat partenera mea de cafenea s-a intors. Si-a cerut din nou scuze, doar ca o formalitate, apoi mi-a spus ca trebuie sa plece. Privind tigara un moment si-a amintit:
- O doamne, am uitat-o aprinsa! S-a fumat singura.. Ce risipa.
A luat-o in mana si a stins-o ferm de fundul scrumierei.
- Puteai si tu sa faci asta, mi-a zis cu un zambet fad.
- N-am indraznit. Parea mult prea vie pentru o tigara obisnuita.

* urmeaza partea a doua