13 aprilie 2009

Pierderea de sine


"Să reflectez neobosit ore în şir, cu atenţia fixată asupra vreunui citat pueril pe marginea sau din textul unei cărţi, să rămân absorbit, cea mai mare parte a unei zile de vară, într-o umbră stranie ce se lungeşte oblic pe tapiserie sau pe podea, să uit de mine o noapte întreagă supraveghind flacăra dreaptă a unei lămpi sau jăraticul din cămin, să visez zile întregi la mireasma unei flori, să repet monoton câteva cuvinte banale, până când sunetul, din cauza repetării, încetează să mai prezinte spiritului vreo idee oarecare, aşa erau unele dintre cele mai obişnuite şi mai puţin dăunătoare aberaţii ale facultăţilor mele mentale, aberaţii care, fără îndoială, nu sunt cu desăvârşire nemaipomenite, dar sfidează cu siguranţă orice explicaţie şi orice analiză." [E. A. Poe - Berenice]

Macar o data pe an e bine sa ne pierdem urma gandului si sa ratacim alene, cu mintea, dintr-un vis intraltul. Uitare de sine, retragere interioara, sondarea unei stari meditative, oricum i-ai spune, e o experienta necesara ca prima betie. N-am ales degeaba comparatia. Recitind vorbele lui Poe gasesc ca si betia spiritului e un termen potrivit pierderii de sine. O amorteala a simturilor, o intensificare a senzatiilor, o dilatare spatio-temporala a mediului ce te-nconjoara sunt caracteristice unei betii. Aceasta stare mai poate fi numita si melancolie doar ca ii lipseste surasul ala tamp usor perceptibil pe fata si dureaza ceva mai mult decat o reverie prelungita. Oricum e de preferat experimentarea ei in solitudine absoluta pentru a nu-ti incarca sufletul cu griji legate de intreruperea neavenita a meditatiei tale autoimpuse. E un proces la fel de necesar ca defragmentarea unui hard disk invechit si mult prea incarcat de nimicuri zilnice. Un inofensiv reboot de sistem, o restartare deliberata a modulului de comportament cotidian, caracterizata printr-o pauza binemeritata sau macar o rupere de ritm si alocarea resurselor mentale unei stari de juisare spirituala. Poate ca din exterior esti aidoma unui caine bleg ce se holbeaza la o luna plina, dar starea de profund abandon resimtita te ridica mult deasupra unor asemenea aprecieri profane. Odata elegia orgiastica sfarsita te poti intoarce in realitatea unei vieti obisnuite imbogatind-o cu tot ce ti s-a revelat in somnul constient al pierderii de sine.

photo source

3 comentarii:

  1. Fac des aceste introspectii si meditari de care vorbesti tu. Cel mai des, le fac in timp ce merg pe jos. Ma ajuta, evident, linistea orasului pe timp de noapte si drumul lung pana acasa.
    Cred ca e cel mai placut mod de a merge singur acasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cunosc perfect situatia. Uneori sunt atat de afundat in ganduri ca ma trezesc in fata casei si nu-mi amintesc deloc drumul pana acolo.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eh! Dar nu numai pe timp de noapte. Şi ziua merge, mai ales dacă poţi să ignori vacarmul.

    RăspundețiȘtergere

Comentezi?