Nouvelle Vague, parte din noul val de concerte Plai

Nici nu vreau sa ma gandesc ce sarac ar fi orasul asta fara oamenii de la Plai. Nu doar ca au tinut cu dintii de festivalul lor multicultural si world-music friendly (care e deja traditie in urbe, ajuns la editia 7) dar de vreo 2 ani incoace si-au largit prezenta in zona culturala contribuind la aducerea unor nume din ce in ce mai interesante pe scena in restul anului. Pe langa ca se ocupa de JazzTM-ul din 5 iulie se pare ca in cateva zile (21 iunie) o trupa franceza foarte cunoscuta, Nouvelle Vague, va descinde in Parcul Rozelor cu tot repertoriul ei de cover-uri internationale reorchestrate si reinterpretate de trei voci absolut geniale (Melanie Pain, Liset Alea şi Zula). Cine-ar spune nu la propunerea de a asculta vineri seara niste Joy Division, Billy Idol, Depeche sau The Clash pe ritmuri de bossa-nova. Eu in nici un caz. Melancolia lor face minuni in clipe de oboseala intelectuala. Uneori se dovedeste chiar inspirationala... Iar niste frantuzoaice cantand live Too Drunk To F**k, Just Can't Get Enough sau Mala Vida e inca in topul fanteziile mele personale de iesiri prin crasme.. Acum se va implini intr-un parc... just as good...

Sper sa se mai gaseasca bilete. Eventim, Carturesti, cum stam?

Unde ma vezi peste cinci ani?

Oamenii par parca tot mai interesati sa te intrebe pe tine de planurile de viitor, sperand, probabil, ca in sfarsit vor da peste cineva cu o agenda bine structurata, cu un plan cincinal viabil care, cu mici modificari, ar fi usor de implementat in vietile lor mizerabile. Ori poate vor doar sa faca misto de niste vise ridicole si fanteziste atunci cand decid plictisiti soarta cv-ului celui in prealabil interogat. E, fara indoiala, una din cele mai detestate intrebari. "Unde te vezi peste cinci ani?" "Pai, stii, sincer, oricat m-as stradui, nu ma pot gandi mai departe de ziua regularizarii facturii de gaz sau cea cand e programata plata ratei la banca.. Chiar nu pot. Odata am reusit sa ma gandesc pana la sarbatori dar in ultimii ani am renuntat la asemenea efort. E complet inutil."

Ar fi nespus de interesant sa lasi pe altcineva sa raspunda la asemenea intrebare. "Prietene, ia zi tu mie unde ma vezi pe mine peste 5 ani? Si fara periaj, ok?" Si sa-ti zica tovarasu asta fara ocolisuri: "Ba, io te vad tot la aceasta masa, tot cu mine si tot cu doua beri sub nas.. Ca astia suntem, pula mea.." Sau: "Amice io cred ca tu si gagica aia aveti ceva aparte. Io va vad luati si cu prunc in cinci ani, sa mor io!" Ca stii cum e, uneori prietenii te cunosc mai bine decat crezi. Evident, si ei s-ar putea insela, indusi fiind in eroare de propria ta duplicitate in relatiile cu ei... Patesti. Nu poti pretinde sinceritate daca nu oferi sincerite... Dar, in majoritatea cazurilor, cred ca ar fi mai constructiv sa afli de la altii ce potential (ai lasat impresia ca) ai. Cata incredere au altii in tine, cat de stimulanta e relatia ta cu ei si cat de mult vor proiecta din propriile lor dorinte in spinarea ta. 

Deci, unde ma vezi peste cinci ani? In garsoniera alor mei jucand counterstrike? batand drumurile ca un carierist neobosit? la televizor? intr-o crasma mazgalind servetele? la scara blocului frecand tablele cu pensionarii? directoras la vreo afacere personala? sclav cu guler alb intr-o multinationala? somer? emigrant?

Cum as continua Harap Alb?

Zilele astea apare numarul 5 din HAC si in ultima luna autorii au provocat cititorii sa-si dea cu parerea asupra modului in care ar continua ei povestea. Am omis sa citesc alte pareri sau macar sa mi-o pronunt pe a mea dar iata ca ideea de a ma gandi cum mi-ar conveni mie sa continue story-ul mi-a produs acest articol.

Deci, cum as vrea eu sa continue Harap Alb intr-o lume atat de saturata de francize, sequell-uri si spin-off-uri care extind universul imaginar odata expus comprehensibil in nenumarate directii mercantile producand scenarii haotice si deseori contradictorii insa mai tot timpul iremediabil diluate.

Tinand cont ca banda desenata HAC e o aparitie tanara care in primele 4 numere a punctat “inceputurile” creionand origin stories nu doar pentru printul Stefan (Harap-Alb) dar si pentru tovarasii sai de calatorie, lucru care a dezvaluit niste directii de explorat (alte personaje si taramuri fantastice ce pot fi vizitate) si a conturat niste personalitati super-eroice arhetipale (Ochila/Haiganu fiind cel mai intrigant pana acum), nu vad nici un motiv pentru care nu s-ar relua firul epic chiar din locul unde a fost lasat de “revizionistii” lui Ion Creanga: nunta insangerata cu moartea si invierea printului. 

Prin urmare, dupa consumarea actului nuptial, alegerea evidenta ar fi continuarea aventurilor eroilor nostri in spatiul mitologic-fantastic de inspiratie sword-and-sorcery integrand pe cat posibil evenimente si personaje din folclorul romanesc trecute printr-un upgrade de skill-uri si haine moderne. Asupra lor va plana insa tot mai intimidanta umbra a Spânului, reinviat surprinzator in ultima pagina a Inceputurilor pentru a-l folosi pesemne pe viitor ca principal villain. M-as bucura deci sa avem parte de un origin story corespunzator pentru acest Moroianu care sa fie dezvaluit gradual de la un nr la altul iar personajului sa i se dea o fata umana care sa-l faca mai interesant din punct de vedere al motivatiilor. Rolul de fabula moralizatoare al povestirii lui Creanga ar trebui teoretic abandonat dupa acele inceputuri iar comic-ul sa-si dea frau liber abordand teme profunde, comice sau intunecate, care sa-i permita o mai multa libertate de expresie. Totodata se simte si nevoia unei usoare ambiguitati morale sau a unei inclinatii spre manevre ascunse la personajele simpatice care sa oglindeasca astfel perfidia personajelor fundamental rele.

Cum mi-ar fi placut insa mie sa continue? Ei bine, daca mi se permit niste derapaje imaginare scurte iata cateva idei.

Daca s-ar merge pe o idee de comic cu simt al umorului, Harap Alb si-ai lui ar putea functiona ca o banda de misfits (de neadaptati), ceea ce in fapt si sunt. Exceptandu-l pe Stefan, eroul si idealul de onoare si responsabilitate, si pe Haiganu cel intelept, ceilalti (Flamanzila, Setila, Gerila si Lungila) ar trebui sa intre in tot felul de boacane prin diferite targuri si sate romanesti tipice, sa vaneze femeiusti, ospaturi, sa se-mbete, sa strice afaceri de baieti destepti, intr-un cuvant sa se comporte intr-un mod care sa reflecte pe cat posibil spiritul contradictoriu al romanului. Iar Stefan sa fie astfel distras de la adevarata lui cautare care banuim ca tine de implinirea unui destin eroic obscur.

Daca s-ar merge inspre zona horror gasca lui Harap Alb s-ar putea recomanda ca niste specialisti in exorcizari demonice, vanatori de fantome, spirite rele si alte fapturi stranii care-i bantuie pe oamenii de bine de la tara. Pe parcurs aventurile lor i-ar conduce spre necromantul Spânu care planuieste inchinarea tarii unui oarecare Stapan al Intunericului si astfel premizele pentru un epic demon fight ar fi asezate. La nevoie se pot integra si cate-un nosferat sau niste strigoi pentru aroma traditional de usturoi.

Un thriller procedural meticulos ar fi o intreprindere greu de realizat in banda desenata insa nu imposibila. Harap-Alb si Haiganu ar deveni un cuplu detectivistic original si medieval pe urmele unui criminal in serie fara par in cap. Proaspat dotat cu “simtul ratiunii” la finalul numarului 4, Stefan ar fi un Sherlock romanesc neaos gata sa foloseasca deductia si spiritul de observatie pentru a rezolva niste crime odioase sau a dejuca planurile Spânului. Bineinteles, secondat de Ochila (spirit de observatie, zic) si uneori de love-interest-ul sau roscat, adica Mara, fata Imparatului Rosu. Celelalte personaje ar putea interveni episodic in functie de skilurile cerute.

Desigur ca toate derapajele mele comporta abandonarea bazei deja construite de baietii de la HAC dar un fan poate sa viseze, corect? Mai mult ca sigur ca povestea se va dezvolta pe firul deja anuntat pastrand aventura in zona fantasticului cu palose si vraji intunecate, creaturi magice si binefacatori misteriosi. Tot ce-mi doresc e sa devina ceva mai complexa in timp iar textul ceva mai literar.

Serbarile Timisoreana, un festival cu artisti si artizani

Indiferent daca le-am numi #serbari sau sarbatori, fiesta Timisoreana sau marele festival al berii, ultimele 10 zile au prezentat toate caracteristicile unei adunari campenesti stramutate pe platoul din fata Stadionului Dan Paltinisanu. Un loc, de altfel, mult mai la-ndemana oamenilor decat un picnic verde la marginea orasului unde sa le pui probleme de transport sau orientare. Astfel, in buna traditie a vechilor petreceri, Serbarile au avut un program diversificat cu muzica pop-rock sau etno, mancaruri si bautura, jocuri si concursuri, parade de costume populare, standuri de artizani si un carnaval in toata regula alipit in coasta lui avand in vedere apropiata zi a copilului.

Poate mai des decat in alti ani (mobilizat si de invitatia oficiala a organizatorilor) am vizitat si eu serbarile in cateva zile, profitand astfel de atmosfera relaxa(n)ta de pe-acolo ca sa servesc 2 mici si-o bere bruna (cifre vag informative) asa cum se cade la astfel de evenimente. Am apreciat inca de la inceput abordare mai inteligenta a locatiei si plasarea mai atenta a standurilor de bere si de mancare. N-am stat la cozi nesfarsite iar mesele, desi insuficiente pe timp de seara, au avut norocul de a fi des vizitate si debarasate de niste hangite, chestie cu care nu prea m-am mai intalnit la petreceri de gen. In asemenea situatie a devenit o reala problema sa-ti pastrezi turnuletul de pahare intact si in deplina posesie.

Concertele au fost punctul de atractie al serbarilor. Zdob si Zdub au dat startul in urma cu aproape 10 zile iar etno-rockerii lui Roman Iagupov au strans o gramada de timisoreni cu suflet de moldoveni in fata scenei. S-a jucat ca la o nunta extremala. Apropo, gasca din Chisinau si-au lansat se pare un album nou (Basta Mafia) absolut original, adica necontinand nici o piesa cover dupa ceva muzica populara. Am auzit si-o piesa de pe el, Moldovenii s-au nascut. Deci gata cu hardcoreala folclorica, acum se face rock alternativ.

hardcore moldovenesc cu Zdob si Zdub

Goran Bregovic a fost numele care a produs cele mai multe ridicari din sprancene la Serbari. Iesirea din tipar a 'programului artistic' a fost salutata cum trebuie de o mare de oameni (nu doar romani ci si multi sirbi erau in fata scenei) care au fost prea putin intimidati de o ploaie torentiala care-si propusese sa intrerupa concertul. N-a reusit, s-a stat in ploaie sau inghesuiti sub corturile prea putin incapatoare pentru miile de oameni, iar cand Goran a intrebat daca mai continuam raspunsul a fost unul singur. Finalul a fost cu rapaieli vocale de Kalashnikov. 

Goran Brgovic pe scena timisoreana

La Colibri n-am ajuns dintr-un concurs de imprejurari in care jobul a cantarit cel mai mult insa recitalul Holograf prestat aseara de Dan Bitman si echipa l-am prins in toata gloria lui. A strans nenea asta cel putin daca nu chiar mai multi oameni decat Bregovic. Inclin sa cred ca mai multi, dat fiind vremea buna. Mi-a fost dat sa vad cum se transforma romanul cand aude acordurile extrem de familiare ale vechilor slagare holografice. Fete dansand pe mese, barbati fredonand afectati cap-coada "Sa nu-mi iei niciodata dragostea", copii pe umerii parintilor zbierand "Banii vorbesc", ce mai, isterie colectiva. E foarte posibil ca un bebelus sa fi facut crowdsurfing (vezi poza), chestie inca neconfirmata. A fost ca o versiune live de Romanii au talent la care au luat parte toate categoriile sociale. Sincer, cred ca a fost cel mai filmat concert al lui Holograf evar, atatea maini ridicate cu telefoane am vazut. Ca gest de curtoazie din partea trupei, Dan Bitman a cantat piesa Nu mai e timp, faimosul featuring inregistrat cu Angela Gheorghiu, cu mezzosoprana timisoreana de la Filarmonica Banatul, Andreea Ilie. Si a fost cel putin la fel de bine.

crowdsurfing la serbarile Timisoreana

In fine, recitalul artistic continua si azi, in ultima zi de serbari cu concertul Cargo. Si, sa nu uitam, artificii, care presimt ca vor fi spectaculoase.

O alta chestie inedita a serbarilor a fost deschiderea spre tinerii artizani din oras, o parte din ei fiind invitati sa tina standuri cu produse hand-made si sa ofere oamenilor amintiri placute si palpabile. Era un loc in care iti puteai achizitiona si personaliza o halba de bere suvenir, bineinteles, cu ajutorul mainilor dibace ale fetelor Tourmaline care-ti pictau ce vroiau muschii tai pe ea. Pe Tourmaline deja le stie toata lumea din oras la cate tricouri si cercei si alte nebunii au produs in ultimii 3-4 ani. Am inteles ca mai era o tipa, Lorena, care schita portrete doritorilor si inca un magazin boem de artizanat pe care nu i-am prins. Insa ce m-a uimit peste masura a fost un stand cu obiecte din lemn decorate habar n-am cum cu imagini inspirate din filmul Aventurile Printului Achmed. Din pacate n-am reusit sa dau peste autorul/autoarea lor, s-o chestionez asupra ideii si metodei, si sa-mi satisfact curiozitatea nascuta de apropierea mea fata de subiect anul trecut, cand am proiectat filmul de nu mai putin 3 ori la Timisoara. As fi tare recunoscator pentru un indiciu legat de identitatea lor...

Descoperiti autorul acestor obiecte si veti primi recunostinta mea in bere bruna!

TESZT: Subotica, orasul demonilor si al tatilor pierduti

Orasul demonilor

Pana sa merg la Orasul demonilor habar n-aveam unde-i Subotica. Dupa ce-am vazut piesa celor de la Teatrul „Kosztolányi Dezső” din Subotica in care autorii denuntau o corectitudine politica care devenise cumva insuportabila intr-un oras care se pretinde multietnic, multicultural si european (un pic cam ca Timisoara, nu-i asa?) am revenit acasa destul de confuz si cu gandul sa caut pe harta unde-i Subotica si de ce-s asa de sictiriti oamenii astia. Orasul se afla in nordul Serbiei, langa granita cu Ungaria (40 de km de Szeget) si e populat de 4 comunitati majore: unguri, sirbi, croati si bunjevci, care, cel putin la vedere, traiesc in pace si armonie. Ceea ce vrea sa spuna insa Orasul demonilor e ca totul e o mare ipocrizie.

Oraş în care suntem mândri de multiculturalitate, dar aruncăm cu pietre unii în alţii. Suntem europeni, dar nu trăim în Europa. Nu știm cine suntem. Cetățeni în apropierea unei frontiere de stat. Conflictul local și cel statal. Identitatea naţională și omul. Minciunile cetăţeanului. Maghiari, sârbi, croaţi, bunjevci, ruteni, ce vreţi voi… Paradisul multicultural. Interculturalitatea. Multiculti=Nuliculti. Înţelegem limba celuilalt, dar habar nu avem ce zice. Nu înţelegem nimic. Trăim paşnic în căsătorii şi sărim la gâtul celuilalt în piaţa centrală a oraşului. Piaţa Victimelor Fascismului. Unitate şi separatism. Cum îţi închipui viitorul dacă nu înveţi limba celuilalt şi nu îţi înveţi copilul să ştie limba celuilalt? Aştepţi ca o parte să dispară? Să trăiască turismul! Să trăiacă protoculul! Să trăiască minciuna!”

Toate cele de mai sus sunt exemplificate artistic mai mult sau mai putin explicit intr-o piesa-manifest compusa din secvente alegorice cu sens destul de obscur. Am inteles foarte putin din textul vorbit in sirba si maghiara (traducerea mi-am reglat-o abia pe la jumatatea piesei) dar presimt ca tocmai neintelegerea era idee. Printre cele mai puternice imagini au fost cele in care erau folosite drept recuzita doua limbi de vita reale, atarnate in carlige de macelarie. Senzatia de dezgust a fost cu atat mai autentica cu cat din ele se prelingeau picaturi de apa. Tot atat de sugestiva a fost si scena in care cineva a pus un rahat intr-un ochi de apa si apoi 2 personaje/turisti englezi au decis sa se tavaleasca in el. In mod evident o piesa nu pentru oricine si care parea sa anunte finalul in care un barbat/erou complet despuiat era uns cu paprica si, presupun, sacrificat. Ca sa fiu delicat n-as vedea-o a doua oara insa cred ca un film ar permite mai multa libertate stilistica si ar evidentia mai clar lucrurile care se vroiau a fi spuse.

Orasul tatilor pierduti

Programul TESZT de ieri a continuat cu inca o piesa tot din Subotica, adusa insa de Trupa Maghiara a Teatrului Popular. Moartea nu e bicicleta (ca sa ti se fure) e un spectacol mai conventional, despre tatii absenti, in care 3 povesti separate se unifica in final in sala de asteptare a unui spital. Cea mai interesanta si mai bine relatata dintre ele implica un tata bolnav si fiica lui, Nadezda, care-l interneaza in spital si ii vegheaza ultimele zile cu taria omului care incearca sa-si ascunda chipul durerii sub masca strictetii. Relatia celor doi e afectuoasa, actorii sunt credibili si simpatici, exista atat umor cat si drama iar finalul, desi trist si emotionant, are totusi parte si de o cheie simbolica.

Celelalte fire care se incolacesc pe tulpina auto-biografica a piesei scrisa de Biljana Srbljanovic descriu situatii tematic asemanatoare (absenta tatalui). Astfel o politiciana divortata incearca sa urce inapoi in scena dar intalneste piedici din cauza unui mal-praxis al fiului ei, medic psihiatru, iar o profesoara particulara e complet depasita de tupeul si lipsa de educatie a unei fete razgaiate al carei tata n-are timp de ea. Destinele personajelor celor 3 povesti se incruciseaza intamplator pe holul spitalului fara sa stie ca sunt, in fapt, unite in aceeasi drama a sufletelor pierdute si lipsite de figura unei autoritati paterne.

O piesa mai accesibila si sensibil mai placuta decat Orasul demonilor insa al carei titlu mi s-a parut inoportun avand in vedere ca apare intr-o singura fraza: discutia tatalui Nadezdei pe patul de spital cu vecinul de salon, Jokic, militar cu probleme psihice tratat de fiul politicianei. Imaterialitatea si inevitabilitatea mortii puteau fi metaforizate mai interesante, cred.

Teszt-ul sau Festivalul Euroregional de Teatru de la Timisoara continua inca 2 zile -azi si maine - iar impresia mea, uitandu-ma in program, e ca n-am ales deloc titlurile cele mai interesante. 

Cum am mancat un caine la TESZT

Inainte sa va revoltati stati linistiti: nu eu am mancat cainele respectiv ci personajul principal din piesa scrisa de Evgheni Griskovet, VodkaPolka sau Cum am mancat un caine. Adusa la Timisoara in cadrul TESZT de compania teatrala Aradi Kamaraszinhaz din Arad, piesa cu titlul scandalos e un act cu 2 personaje: un povestitor (Aradi Tibor) si un acordeonist pe nume Serioja (Borsos Pal) care-i acompaniaza amintirile din cei 3 ani de armata petrecuti in Vladivostok, cartierul general al Flotei Pacifice a marinei sovietice si cel mai mare port rusesc.

Ca sa va faceti o idee despre ce inseamna sa faci armata la Vladivostok e suficient sa stiti un lucru: eroului Griskovet i-au trebuit 9 zile cu trenul ca sa ajunga acolo. 9 zile! Na, stim cu totii ca Rusia e mare dar cred ca nu realizeaza nimeni efectiv cat de mare e. Prieteni stiti cat de mare e Asia? Stiti. Ei, Rusia inseamna aproape jumatate din Asia si, probabil ca, doar o adanca ironie a permis ca Asia sa nu se cheme Rusia la randul ei dupa modelul continentului american. Iar Vladivostok e in coasta rasariteana a Asiei, la vreo 50 de km de China si vreo 150 km de Coreea de Nord.

Povestea lui Griskovet e in mare parte o istorie a deziluziei si a pierderii de sine. Timp de 3 ani omul n-a stiut nimic altceva decat “a manca, a bea, a dormi”, punandu-si intrebari fara raspuns legate de onoare si datorie si abandonandu-se adesea in vodka si muzica acordeonului, tanguitoare si patriotica. Stationat pe o insula in Golful lui Petru cel Mare, Griskovet isi aminteste doar rutina apelului de dimineata in care erau trimisi cu sutele sa se pise-n mare. Omul glumeste ca asta ar fi motivul pentru care nimeni nu i-a atacat niciodata de pe mare. Privelistea cu ei urinand la comanda era intimidanta, probabil.

Nu stiu in ce masura piesa regizata de Tapaszto Erno a surprins textul autorului dar impresia mea la final a fost ca ceva s-a lasat pe dinafara. Ar putea fi de vina bariera de limbaj (piesa e in maghiara, muzica in rusa, traducerea la casca) dar la fel de bine ar putea fi redarea fragmentata si dezlanata a unor amintiri dulci-amare stropite din greu cu vodka. Habar n-am. In orice caz, actorul Aradi Tibor a fost bun iar “betia” sa n-a depasit limitele unei bunei-cuviinte artistice, in ciuda unor momente colorate de jargon militar. Asta e, instructia cere violenta, anestezie mentala si obedienta. Dezumanizare. Viata de caine care la final e mangaiat sau mancat. Apropo, nici un caine n-a suferit in timpul spectacolului.

Griskovet, un marinar intr-o cu totul alta flota

Goran Bregovic la Serbarile Timisoreana

Nu m-as fi gandit ca o sa ajung sa pun un astfel de titlu la un articol. Adica, pentru mine Serbarile insemnau muzica prioritar romaneasca cu trupele cele mai ascultate, pentru toate varstele si toate urechile, fie ca vorbim de Voltaj, Vunk si Holograf fie de de seniorii Cargo si Pasarea Colibri. Asa ca atunci cand am auzit ca vine Goran la Timisoara, chiar adus la Serbarile Timisoreana, prima reactie a fost de neincredere. Apoi au aparut stirile "oficiale", comunicatul de presa si am realizat ca e pe bune. E, fara indoiala, pasul pe care-l asteptam multi de la organizatori, elementul de noutate care semnalizeaza faptul ca Serbarile nu sunt "doar" despre mancare si bautura, cu muzica pe fundal, ci prioritara e scena.

Alta noutate ar fi ca Portile Fabricii vor fi deschise publicului in perioada festivalului 24 mai - 2 iunie (17:00 și 19:00 în timpul săptămânii si între 15:00 și 20:00 sâmbăta si duminica).si astfel veti putea vedea singuri cele povestite de mine. Adica drumul berii, de la orz pana la halba. Iar pentru a se surpirnde si mai bine traditia intre 27 si 30 mai vor putea fi gasiti acolo tot felul de artizani si mestesugari ale caror activitati ar putea fi inspira povesti interesante.

Asadar, Serbarile incep in seara asta cu concertul Zdob si Zdub urmand apoi 10 zile de petrecere campeneasca cu carne fripta si bere buna, incheiandu-se cu un recital Cargo, sper io fara ploaie, si multe artificii. Programul complet mai jos:

24 mai – Zdob si Zdub / Ziua Costumelor Populare
25 mai – Goran Bregovic / Ziua Berii
26 mai – Pasărea Colibri / Călin Bercean / Ziua Berii
27 mai – Silviu Paşca & Band / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
28 mai – Silviu Paşca & Band / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
29 mai – Silviu Paşca & Band & Vizi / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
30 mai – Silviu Paşca & Band / Ziua Artizanilor şi a Talentelor Locale
31 mai – Ansamblul Timişului / Ziua Mâncării Tradiţionale
1 iunie – Holograf / Ziua Mâncării Tradiţionale
2 iunie – Cargo / Ziua cea mai lungă

Cine isi pune sperantele in Sabotage?

In doua zile incepe Sabotage Festival. Poate "festival" e un titlu pretentios pentru un 'act' care dureaza o singura noapte insa va asigur ca viata si dimensiunea lui depind numai si numai de reactia noastra. Luni am fost la conferinta de presa a organizatorilor. Sunt cativa oameni obisnuiti, o gasca de prieteni carora le lipsea ceva solid pe plan local, ceva din zona muzicii rock sau electronice. Un festival, adica. Si s-au hotarat sa-l faca ei. Spirit de initiativa, ce vreti. N-au vreun istoric in astfel de intreprinderi (exceptie Alex care s-a mai implicat in JEMF) iar asta se poate usor depista in entuziasmul, optimismul si usoara doza de inconstienta care i-a facut sa-si bage economiile in Sabotage. Ideea e in felul urmator: daca Patrice a adunat peste 4000 de oameni la Plai poate strang si ei vreo 2000. Avand in vedere insa ca e abia prima editie s-ar multumi si cu 1000. Pagina evenimentului de pe facebook arata incurajator (~ 1000 au dat join) insa biletele cumparate erau undeva pe la jumatate... Orice ar fi insa oamenii au dat de inteles ca va exista musai o a doua editie - 2 zile outdoor - si ca nu-si fac iluzii sa iasa pe profit in primii ani. Personal le admir determinarea.

Obiectivul festivalului de muzică Sabotage este de a ghida muzicieni talentati la inceputul carierei lor profesionale și, totodată, de a furniza performanță de calitate din partea unor artisti consacrați. An de an pe scenă vor evolua atât artiști internaționali cât și artisti locali.

Despre festival e bine de stiut ca este sustinut si de administratia locala (Primaria si, probabil, Consiliul Local) inclusiv cu ceva bani. Nu cunosc sume si nici nu ma astept sa fie prea consistente dar gestul conteaza. E semn de maturitate. Sponsorii s-au miscat la buzunar insa mai greu iar asta e o chestie cu care ne-am cam obisnuit, din pacate. Totusi ma bucur sa vad Grolsch pe afis. Experimentalisti pana la capat. Iar Sabotage va fi un experiement interesant. Un lucru asumat in orasul asta e acela ca exista un public pentru scena electronica, unul ceva mai numeros decat pentru alte genuri. Acum e ocazia sa vedem daca publicul asta n-a emigrat si el inspre locuri mai vesele sau daca il mai tin tenisii sa danseze o noapte intreaga.

Line-up-ul, pentru cine stie:
21:00 Kolapsys ( Dan Postelnicu – RO)
22:00 K-lu (RO)
00:00 Dubioza Kolektiv – Bosnia
02:00 Black Sun Empire / Codebreaker MC – Olanda
04:00 Mighty Boogie (RO)

Dubioza Kolektiv sunt, fara indoiala, pata de culoare intr-un festival electronic insa asta dezvaluie deschiderea Sabotage catre un mix de genuri infratite in sabotarea conformismului. Bosniecii astia - care au mai fost la Timisoara intr-o editie IRAF, la Gradina de Vara Capitol - sunt poate cea mai activista si mai militanta trupa din Balcani, criticand acid politica din tara lor dar si nationalismul si stereotipurile culturale de peste tot. Singurul neajuns pentru noi e ca se produc in limba natala si nu prea-i intelegem. Dar ca atitudine, sunt usor de asimilat.

Locul de desfasurare va fi Hala Fructus, cu acces dinpre Pizza Poli. Biletele inca sunt 25 de lei la dealeri (Van Graph, Cuib d'Arte, Scart, Aethernative) sau 35 la intrare in seara de 25 mai. Sper sa umplem hala...